Apartament 4 camere | Tractorul, zona Cerna | Etaj 3 | Semimobilat | 0% comision Vând direct, fără agenție. Nu plătești comision. Apartamentul are 74 mp utili, plus balcon și logie, și stă cu fața spre soare mare parte din zi. Etajul 3 din 4 înseamnă lumină naturală fără blocaj și liniște, vecini bătrâni și calmi în toată scara. Compartimentare semidecomandat, 2 grupuri sanitare, centrală termică proprie pe gaz, aer condiționat tip split, tâmplărie PVC cu geam termoizolant. Finisaje standard: parchet laminat în camere, gresie în bucătărie și băi, lavabil pe pereți. Semimobilat, cu spațiu suficient să-l faci al tău fără să dai jos tot ce a pus altcineva. Cartierul face diferența: Școala Gimnazială nr. 30 e la 2 minute pe jos, literalmente peste drum. Kaufland, Lidl, Profi și Penny sunt la 5-10 minute. Piața Tractorul la 5 minute. Farmacie, frizerie, salon unghii, tot ce înseamnă servicii zilnice, le găsești pe jos. Sala de sport e peste drum. Parcul cel mai apropiat e la 10 minute pe jos. Bloc fără risc seismic, acces cu interfon și ușă metalică, drum asfaltat, transport în comun la ușă. Suni, vii, vezi. Fără intermediari. Nu mi-am propus sa lucrez cu agentii.