Garsonieră/spațiu tip studio, situat într-un bloc nou, la etajul 1, cu o suprafață totală de 43 mp unde este inclus și balconul. Imobilul este nelocuit de la finalizare, fiind ideal pentru amenajare după propriul gust. Spațiul nu este compartimentat încă conform releveului, oferind astfel flexibilitate pentru viitorul proprietar: poate fi păstrat ca open-space modern sau poate fi compartimentat în funcție de nevoi, inclusiv prin separarea bucătăriei cu un riflaj decorativ modern ori prin pereți solizi. Apartamentul dispune de încălzire în pardoseală și aer condiționat, oferind confort sporit pe tot parcursul anului. Blocul este nou, iar locuința reprezintă o opțiune foarte bună atât pentru locuit, cât și pentru investiție.















