O locuință cu personalitate, în care designul, confortul și funcționalitatea se completează firesc. Oferim spre închiriere un apartament de 100 mp, situat la etajul 9/11, la doar 2 minute de mers pe jos de metrou Iancului. Recompartimentat autorizat din 4 în 3 camere pentru a maximiza spațiul și confortul, apartamentul beneficiază de o zonă de zi generoasă, cu living, dining și bucătărie deschisă, 2 dormitoare și 2 băi complet echipate (cadă și duș walk-in). Amenajat ca locuință proprie a unei familii pasionate de design, apartamentul reflectă atenția acordată fiecărui detaliu: de la organizarea inteligentă a spațiului și soluțiile de depozitare până la mobilierul premium, piesele de design, corpurile de iluminat și combinațiile de texturi și culori. Imobilul este reabilitat termic, cu spații comune recent renovate integral, lifturi noi și o comunitate de vecini plăcută și prietenoasă. Apartamentul se închiriază complet mobilat și utilat, fiind potrivit atât pentru un cuplu, cât și pentru o familie cu unul sau doi copii.















