Închiriez, pe termen lung (minimum 1 an, preferabil 5 ani), apartament cu 2 camere în zonă ultracentrală, unor PERSOANE LINIȘTITE, CIVILIZATE. Apartamentul este situat la etajul 4, într-un bloc cu 7 nivele dotat cu ascensor și cu centrală termică proprie. Apartamentul este foarte liniștit fiind plasat în partea opusă străzii. Balconul are vedere spre curtea interioară a blocului. Suprafața utilă este de 49 mp; plus boxă de 3,9 mp la subsol. Zonă rezidențială ultracentrală, liniștită, la întretăierea străzii Toamnei cu Maria Rosetti. Parcare de rezidență pe 3 străzi. Apartamentul are hol, bucătărie, 2 camere nedecomandate și un balcon închis cu geamuri termopan, utilizabil ca o a 3-a cameră. Cămară/dressing (extensie din camera mare). Holul are un raft pentru bagaje deasupra ușii de intrare în camera mică. Este complet mobilat: - În camera mare: pat dublu cu 2 noptiere, șifonier cu 2 uși (din 2 corpuri suprapuse); măsuță pe rotile cu 3 rafturi. - În camera mică: canapea extensibilă de 2 persoane cu ladă pentru lenjerie; măsuță cu blat furniruit; 2 taburete tapițate; șifonier cu 3 uși (cu oglindă, din 2 corpuri suprapuse); colțar cu veioză cu aprindere prin atingere; rafturi de bibliotecă (suspendate). - În bucătărie: masă cu 4 taburete; aragaz cu 4 ochiuri și cuptor; cuptor cu microunde; aparat de făcut pâine; 5 dulapuri (1 cu sertare, 1 incorporat în mască chiuvetei, 1 cu uși duble și 2 suspendate cu uși duble); un panou pentru tigăi și capace; 4 polițe pentru ustensile. - În hol: frigider cu congelator și cuiere (1 de haine cu 2 polițe și 1 cu doar 3 cârlige); suport pentru încălțăminte. - În balcon: aparat de aer condiționat; aspirator; dulap suspendat (din plastic, cu 4 compartimente); suport artizanal și 2 polițe pentru flori; birou de calculator cu scaun ergonomic; uscător de rufe cu 6 funii (fixat în exteriorul balconului). - În baie există o cabină de duș („scaun”, duș de mână, duș din tavan, set de duze pentru masaj, saună); 2 dulăpioare-colțar din plastic; mașină de spălat „Whirlpool 6th sense” cu capacitatea de 5,5 kg; bideu și, evident, wc. - Televizoare în ambele camere. FĂRĂ lenjerie, veselă și tacâmuri. Interior curat, renovat. Pardoseala în hol și bucătărie este mozaic alb-negru în tablă de șah. Parchet de stejar masiv din camera mică și până la jumătatea balconului; restul pardoselii balconului este mozaic alb-negru. Camera mică este separată de camera mare printr-un glasvand de lemn masiv, format din 4 uși rabatabile cu geamuri opace. Camera mare este separată de balcon printr-un glasvand din termopan cu jumătatea inferioară mată. Multe mijloace de transport în comun. Pe o distanță de 150-550 m sunt 4 autobuze, 8 troleibuze, 2 tramvaie și 4 autobuze de noapte care duc înspre Piața Rosetti, Universitate, Piața Romană, Gara de Nord, Piața Sf. Gheorghe, Piața Obor, Foișorul de Foc etc. și fac legătura cu metroul.















