Vând vilă premium modernă situată în Pantelimon, în zona exclusivistă Lebăda, pe strada Băile Felix. Proprietatea se află pe o stradă asfaltată și sigură, cu acces privat limitat prin barieră automată, la o distanță de doar 100 de metri de Lacul Pantelimon, ceea ce oferă o priveliște spectaculoasă și o zonă foarte liniștită. Casa are o arie desfășurată de 211.05 mp, cu o compartimentare inteligentă pe parter și etaj, și este amplasată pe un teren individual de 379 mp utili. Curtea este complet amenajată cu gazon, alei pavate, sistem de irigații automatizat Rain Bird și este împrejmuită pe tot perimetrul cu gard finisat. La parter găsiți un living și dining generos de peste 31 mp, bucătărie închisă de 16 mp, un dormitor sau birou de 12 mp, un grup sanitar, camera tehnică și o terasă exterioară de 22 mp. La etaj se află un dormitor matrimonial cu baie proprie, dressing și balcon privat, plus alte două dormitoare secundare deservite de un balcon comun și o a doua baie, toate băile de la etaj având geam pentru ventilație naturală. Peste etaj este turnată placă de beton, casa având și un pod ideal pentru depozitare. Din punct de vedere tehnic, casa este construită la cele mai înalte standarde, conform proiectului de executie, cu beton B250/350, cărămidă Porotherm, izolație de 10 cm, acoperiș din tablă Bilka dublu fălțuită și tâmplărie Salamander cu geam tripan 4 Season. Instalația termică și cea sanitară sunt complet funcționale, cu sistem de încălzire în pardoseală Purmo. Vila se va vinde cu centrala termică inclusă, cu sistemul termic și sanitar complet funcțional și racordată la toate utilitățile. La interior, pereții sunt deja finisați complet cu lavabilă albă, iar instalația electrică este pregătită pentru sisteme de supraveghere și alarmă. Casa beneficiază și de iluminat exterior realizat cu benzi led. Dacă doriți, există posibilitatea ca finisajele interioare rămase, precum gresia, faianța, parchetul, ușile, scara interioară și utilarea băilor, să fie executate și personalizate de către noi în funcție de preferințele și bugetul dumneavoastră, pentru a vă preda casa direct la cheie. Deținem istoricul complet cu poze și clipuri video din toate etapele construcției. Se acceptă orice fel de credit bancar.Vă așteptăm la vizionări!















