Proprietar, vând apartament cu 2 camere decomandat, situat pe Aleea Zorelelor, într-una dintre cele mai apreciate zone ale cartierului Veteranilor, cu acces rapid la metrou Lujerului, școala si grădinița laga bloc, magazine și toate facilitățile necesare pentru un stil de viață confortabil. Apartamentul este situat la etajul 8 din 10, beneficiază de multă lumină naturală și se vinde complet mobilat și utilat, fiind pregătit pentru mutare imediată. Unul dintre cele mai mari avantaje ale proprietății este vederea complet deschisă, un atribut rar întâlnit în București. În fața blocului nu există alte imobile care să obtureze priveliștea, iar apartamentul oferă o perspectivă plăcută către curtea școlii și a grădiniței, cu spațiu verde și intimitate. Lipsa blocurilor din față creează o senzație de spațiu, aer și lumină, dificil de găsit în prezent în zonele rezidențiale aglomerate. Apartamentul dispune de balcon. De asemenea, oferă un confort foarte bun în utilizarea de zi cu zi: nu există probleme cu încălzirea în sezonul rece, iar apa caldă este disponibilă în condiții foarte bune pe tot parcursul anului. Locuința este potrivită atât pentru rezidență proprie, cât și pentru investiție, datorită amplasării excelente și cererii ridicate din zonă. Pentru detalii suplimentare și programarea unei vizionări, vă rog să mă contactați.







